1. Ştiinţa se bazează pe observaţii (obiectiv), religia, pe experienţă (subiectiv)
Oamenii de ştiinţă măsoară lucrurile din jurul nostru şi le analizează conform principiilor logicii. Ei sunt preocupaţi de aflarea adevărului. În schimb, un creştin experimentează la un moment dat în viaţă impactul credinţei în Dumnezeu asupra sa. Dacă rezultatele acestui impact sunt percepute ca fiind benefice, el va decide să creadă — indiferent ce arată dovezile sau dacă acelaşi impact poate fi explicat şi pe baza altor factori, în afara lui Dumnezeu.
2. Ştiinţa a explicat în mod sistematic 90% din mituri => a anulat baza Bibliei
Religia a apărut în antichitate, când oamenii înţelegeau totul cu ajutorul mitologiei. În ultimii 400 de ani, ştiinţa modernă a desfiinţat imaginea mitică despre cosmos şi a oferit o explicaţie materialistă, demonstrată a fenomenelor naturale. Întrucât aceste cauze materiale nu se cunoşteau în trecut, ele erau atribuite lui Dumnezeu. Acum temeiul credinţei este anulat.
3. Ştiinţa foloseşte termenii „Dumnezeu“ şi „creaţie“ impropriu => ea nu crede în ei
Auzind oameni de ştiinţă care folosesc uneori termeni precum „Dumnezeu“ şi „creaţie“, unii credincioşi au considerat că aceasta ar fi o dovadă că şi în comunitatea ştiinţifică unii probabil cred în existenţa lui Dumnezeu şi creaţie. Însă aceştia, chiar dacă folosesc uneori termenii respectivi, îi folosesc în alt sens decât cel obişnuit în contextul religios.
4. Anchetatorii nu mai consultă medii spiritiste => nu se acceptă existenţa supranaturalului
Poliţia a renunţat la consultarea mediilor spiritiste în ultimele secole împotriva propriilor interese. Nu că nu ar fi avut nevoie de ajutor, însă toate verificările obiective au dovedit că acele pretinse puteri nu există. Motivele trebuie să fi fost serioase şi convingătoare, întrucât ar fi fost în interesul lor să exploateze orice şansă, dacă exista vreuna reală.
5. Ne-am născut cu Biblia şi Dumnezeu => e greu să judecăm neutru
Aşa cum tindem în mod natural să susţinem propria naţionalitate, locul natal, rasa etc., faptul că ne-am născut într-o zonă geografică unde religia dominantă este creştinismul ne influenţează capacitatea de evaluare obiectivă a tuturor variantelor, în special a celor contrare. Tindem să facem afirmaţii părtinitoare.
6. Pornim de la 10% mituri neexplicate (încă) de ştiinţă => ni se pare mult
Actualmente există multe lucruri explicate de ştiinţă, dar şi lucruri (încă) neexplicate. Când privesc doar la situaţia prezentă, unii pot fi tentaţi să considere că cele neînţelese sunt „multe“. Dar dacă ţinem cont de întreaga istorie a progresului ştiinţific din ultimele patru secole, lucrurile (încă) neînţelese de ştiinţă se dovedesc a fi relativ „puţine“.
7. „Creaţia“ se bazează pe miturile neexplicate => numit „Dumnezeul golurilor“
Creaţioniştii acuză adesea „evoluţia“ că ar fi ridicolă, fiindcă susţine apariţia lucrurilor inteligente din lucruri neinteligente. Dar creaţia s-a bazat de la început doar pe lipsa explicaţiilor, care lăsau în mod „convenabil“ loc unui Creator. Iar când ştiinţa reduce lista fenomenelor neexplicate, creaţia ajunge să susţină un Dumnezeu al golurilor.
8. Orientul se creştinează, Occidentul se laicizează => e un ciclu
Noi convertiri pot da impresia unora că societatea modernă ajunge să recunoască adevărul religiei. Totuşi nivelul la care se află acum Orientul a fost experimentat de Occident deja cu mult înainte, iar creştinarea poate fi astfel asociată mai degrabă cu o etapă începătoare în dezvoltarea unei societăţi.
9. Autenticitatea relatărilor Bibliei e confirmată numai de autorii textului
În lipsa confirmării istorice, autenticitatea lor e susţinută de un raţionament circular: 1) textul Noului Testament descrie nişte personalităţi marcante, 2) aceste personalităţi garantează cu numele şi reputaţia lor valoarea textului, 3) dar tocmai acel text le-a dat autoritatea acelor personalităţi.
10. Dieta exclusiv din fructe (din Eden) => nu e recomandată medical
Astăzi există dezbateri între nutriţionişti în privinţa ponderii diferitelor alimente în dieta omului. Unii recomandă o dietă mai mult sau mai puţin vegetariană, însă niciunul nu recomandă o dietă exclusiv din fructele pomilor. Chiar dacă alimentaţia nu are legătură cu spiritualitatea, totuşi ne aşteptăm ca o carte de la Dumnezeu să fie exactă în domeniile în care se pronunţă.
11. Evitare, justificare, atac la persoană => denotă lipsa argumentelor
Discuţia despre existenţa lui Dumnezeu nu este uşoară, oamenii nu discută subiectul acesta în mod calm, normal. Se poate face comparaţia între o discuţie banală cu una pe această temă şi se va vedea imediat diferenţa de atitudine. Orice schimbare de ton, gesturi, manifestări personale indică teamă care, la rândul ei, denotă lipsa argumentelor.
12. Cine nu are dovezi fuge de verificare (Biblia pretinde „credinţă“)
Aşa cum respectul se câştigă printr-un comportament adecvat, tot la fel şi încrederea se consolidează în urma unor dovezi corespunzătoare. Totuşi Noul Testament nu insistă asupra dovezilor, ci direct asupra rezultatului. Adică accentuează exagerat, în mod suspect şi invers faţă de ordinea firească nevoia de „credinţă“.
13. Darwin nu a demonstrat evoluţia, ci a propus-o ca pe o ipoteză foarte probabilă
Evoluţia este o teorie dezvoltată în etape, iar dovezile au fost descoperite în timp. Criticii acestei teorii l-au atacat adesea pe omul Charles Darwin şi ideile sale. Totuşi, Darwin nu a pretins niciodată că ar fi demonstrat această teorie în totalitate. Deci el este acuzat de ceva ce nici nu a pretins. Cu el doar a început teoria, de aceea e nedrept să fie atacate începuturile ei.
14. Sistemul ecologic are 90% cauze explicate => logic intuim şi restul de 10%
Natura funcţionează singură, de aceea este numită „sistem ecologic“. Chiar dacă unele fenomene nu sunt înţelese (încă), ele pot fi intuite în baza celor descoperite până în prezent. Iar dacă până acum toate cercetările au descoperit cauze materiale, este de aşteptat ca şi cele necunoscute (încă) să fie tot materiale — deci nu o presupusă influenţă a lui Dumnezeu.
15. Viaţa a apărut prea târziu şi prea lent ca să poată fi atribuită intervenţiei divine
Viaţa în toate formele ei, flora şi fauna, a apărut după miliarde de ani de la formarea planetelor şi a sistemului solar. Apoi, între apariţia diferitelor specii au trecut multe milioane de ani. Această realitate contrazice relatarea din Biblie, conform căreia Dumnezeu ar fi creat absolut totul în decursul unei săptămâni prin rostirea unor cuvinte.
16. Cometa ISON 23.11.2013 conţine apă => deci Pământul nu e unic
Până relativ recent se credea că Pământul este unic şi că doar aici s-ar găsi elementele vieţii. Acum se ştie că nu este deloc aşa, ci elementele de pe planeta noastră sunt aceleaşi în toate galaxiile şi în tot universul material. Deci Pământul nu este deloc unic, nu există nicio dovadă aici a unei intervenţii speciale, ci natura este aceeaşi şi acţionează la fel peste tot.
17. Instinctul neînţeles părea „implantat“ => acum e explicat (fără un Creator)
Părţi din comportamentul animalelor care nu erau înţelese au dus la suspectarea unei intervenţii misterioase a lui Dumnezeu. Totuşi, odată înţeles, instinctul animal nu mai prezintă nimic misterios, ci a căpătat o explicaţie obişnuită, adică materialistă.
18. Asemănarea ADN între om şi primate, între rasele de feline => e determinantă
Omul şi primatele au în comun un procent mai mare din structura acidului dezoxiribonucleic (ADN) chiar şi decât îl au felinele între ele. Asemănările ADN sunt acceptate astăzi în mod oficial ca dovadă a înrudirii familiale. Faptul că atât flora, cât şi fauna, inclusiv omul au acelaşi ADN se potriveşte foarte bine cu varianta propusă de evoluţionişti, că toate speciile s-au dezvoltat una din alta.
19. Africanii au apărut primii, dar şi seamănă cu primatele (cel mai mult)
Observaţia că, dintre toate rasele umane, africanii au apărut primii şi că aceştia seamănă cel mai mult cu primatele se potriveşte din nou foarte bine cu propunerea evoluţiei că omul provine din primate. Şi, de asemenea, că iniţial transformarea a avut loc în Africa.
20. Naşterea e întâmplătoare: bazată pe fecundare norocoasă
Atât în regnul vegetal, cât şi în cel animal sau la om, naşterea are loc în urma fecundării dintre un mascul şi o femelă. Această dependenţă de factorii materiali contrazice varianta apariţiei vieţii prin creaţie de către un Dumnezeu care ar avea un scop cu ea.
21. Specii întregi (majoritatea) dispărute în timp => fără vreun scop
La Potopul din zilele lui Noe, salvarea câtorva perechi de animale a fost făcută în vederea prezervării speciilor. În realitate, istoria arată că în cursul timpului au dispărut majoritatea speciilor care au trăit vreodată pe planetă. Iar acest fapt contrazice ideea pe care încearcă să o prezinte relatarea biblică despre Potop, potrivit căreia Dumnezeu ar fi creat speciile, că au un scop şi că se îngrijeşte de ele.
22. Dispariţia vieţii e întâmplătoare: prin catastrofe naturale „necontrolate”
Faptul că momentul şi maniera dispariţiei vieţii au fost decise de forţele necontrolate ale naturii indică suplimentar că nimeni nu a intervenit. Acele vieţi nu au avut nici un scop, dispariţia lor nu a servit nimănui, nu a fost coordonată, cu atât mai puţin împiedicată de un Dumnezeu care ar avea un scop cu şi un interes faţă de creaţia sa.
23. Vietăţile se mănâncă una pe alta (în lanţul trofic) => aşa sunt constituite
Vietăţile se hrănesc cu alte vietăţi datorită unei serii de caracteristici prezente în construcţia lor. Dacă Dumnezeu a creat toate vietăţile, atunci înseamnă că le-a conceput să se mănânce între ele. Dar această realitate a florei şi faunei prezente şi trecute contrazice descrierea Bibliei că Dumnezeu intenţiona pace şi ca toate să se hrănească exclusiv cu iarbă.
24. Flora şi fauna: complexe, totuşi, exemplare şi specii pier pentru totdeauna
Creaţioniştii susţin că însuşi nivelul de complexitate reprezintă o dovadă a scopului: nimeni n-ar construi ceva foarte complex doar ca să-l lase să se piardă. Astfel ei sunt convinşi că trebuie să existe viaţă veşnică. Totuşi acest argument este contrazis de realitatea că întreaga floră şi faună sunt caracterizate de aceeaşi complexitate şi totuşi ele nu au viaţă veşnică.
25. La om „vedem“ un scop => fiindcă ne raportăm la noi înşine (subiectiv)
Creaţioniştii fac apel la sentimente şi susţin că ar fi nemilos din partea lui Dumnezeu să facă atâtea fiinţe doar ca să le lase apoi să sufere. Totuşi pierderi asemănătoare au suferit flora şi fauna mereu şi dintotdeauna. Pierderea este percepută diferit la om, doar pentru că cel ce o analizează este tot omul, iar percepţia este astfel subiectivă.
26. Plăcerile vieţii nu sunt pentru fericirea noastră => ele satisfac nevoi
Ciclul plăcerii corespunde unui ciclu al nevoilor. Dacă omul trăieşte motivat de plăceri, atunci el trăieşte implicit pentru satisfacerea unor nevoi. Acest cerc închis este acelaşi la restul lumii materiale, orice efect are o cauză materială. Atunci nu mai rămâne un scop separat, superior, divin pentru existenţa umană.
27. Albastrul cerului nu e pentru plăcerea ochiului, ci datorită compoziţiei atmosferei
Culoarea albastră este pur şi simplu o reacţie inerentă a materiei. Este posibil ca Dumnezeu să fi făcut cerul albastru pentru plăcerea ochiului uman? Posibil este doar în sensul că el ar fi prevăzut acest aspect la apariţia materiei însăşi. Dar, întrucât nu se dovedeşte o alterare a proprietăţilor materiei, nu este deloc probabil ca el să fi intervenit ulterior în acest scop.
28. Simţuri, emoţii, sentimente: se reduc la câteva de bază (primordiale)
Sentimentele omeneşti sunt complexe, iar la prima vedere impresionante. Însă, luate pe rând, ele dovedesc că sunt derivate din doar câteva de bază. Iar aceste câteva sunt aceleaşi şi la animale. Deci nici în acest sens omul nu este diferit de animale. Ceea ce înseamnă că evoluţia putea să dea şi această complexitate de trăiri omeneşti.
29. Creierul e imitat, egalat, depăşit (in principiu) de computer şi de programe
Unii au fost tentaţi să considere că în creierul nostru ar exista o componentă imaterială. Totuşi luate pe rând, fiecare dintre abilităţile şi caracteristicile creierului poate fi reprodusă de tehnologie. Deci nimic „misterios“, din altă lume, nu se află în creierul nostru.
30. Diferenţa faţă de (celelalte) animale => o dimensiune în plus (aceeaşi categorie)
Diferenţa dintre om şi animale este mai degrabă una de suprafaţă, una subiectivă, categoric relativă. Luate pe rând, diferenţele se referă de fapt la rezultatul produs de om, nu la cauzele care au dus la aceste rezultate. Cauzele diferă foarte puţin, chiar dacă rezultatele diferă mult. Evoluţia e responsabilă doar pentru modificarea cauzelor, iar rezultatele au venit implicit.
31. Personalitatea: e întâmplătoare şi schimbătoare => fără merite proprii
Personalitatea omului este determinată în proporţie mare de moştenirea genetică (de la părinţi). Aşadar este întâmplătoare, independentă de voinţa individului. Apoi aceasta se schimbă în timp datorită influenţei mediului. Deci nu este stabilă. Dacă aceasta reprezintă individul, atunci el nu este nici planificat, nici etern, nici separat de lumea materială.
32. Liberul arbitru şi ascultarea reprezintă pur şi simplu reacţii ale materiei
Dumnezeu se presupune că judecă liberul arbitru şi ascultarea, care se consideră că aparţin în mod unic omului. Dacă organismul uman este alcătuit doar din materie, atunci deciziile luate de om se reduc la decizii ale organismului, ceea ce înseamnă reacţii ale materiei din care este alcătuit. Deci Dumnezeu „judecă“ reacţia materiei al cărei creator este el însuşi?!
33. Testul moralităţii e testul sănătăţii, al inteligenţei, al mediului (= dresaj)
Moralitatea omului este considerată de Dumnezeu drept un test al valorii individului. Dacă moralitatea depinde în mod direct de nivelul de sănătate fizică, mentală şi de influenţa mediului înconjurător, atunci aceasta nu diferă cu nimic de dresajul unui animal. Animalul îşi formează comportamentul pe baza factorilor externi controlaţi de altcineva
Aurel Enea 